luni, 12 martie 2012

CEL MAI FRUMOS MĂRŢIŞOR

                                             CEL MAI FRUMOS MĂRŢIŞOR
În perioada 15 februarie – 8 martie 2012 Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Botoşani în parteneriat cu  Fundaţia ,,Tom Payne’s” şi în colaborare cu Centrul ,,Europe Direct”, a derulat proiectul educaţional ,,CEL MAI FRUMOS MĂRŢIŞOR”..
Proiectul a cuprins următoarele tipuri de activităţi:
·        Confecţionarea de mărţişoare din materiale naturale şi ecologice;
·        Confecţionarea de felicitări din materiale naturale şi ecologice;
·        Sărbătorirea a 175 de ani de la naşterea lui Ion Creangă;
·        Oferirea de mărţişoare pe 8 martie sărbătoritelor care s-au aflat în trecere pe Pietonalul Unirii
Pe parcursul proiectului elevii claselor a VIII a A, a IX a, a X a, a XI a şi cei din Anul de completare au realizat mărţişoare utilizând materiale naturale, materiale refolosibile şi tehnici variate de lucru.
De asemenea o parte dintre elevi au realizat desene inspirate din viaţa şi opera lui Ion Creangă.
Cu produsele obţinute s-au realizat două expoziţii: una cu felicitări şi mărţişoare şi una cu lucrările plastice inspirate din viaţa şi opera lui Ion Creangă.
Pe 1 martie elevii Centrului Şcolar şi copiii de la Casa Ruxandra au vizionat expoziţiile,  apoi un material realizat în PowerPoint în care au fost prezentate date semnificative din viaţa şi opera lui Ion Creangă. Copiii de la Casa Ruxandra au participat apoi la un concurs în urma căruia au câştigat integral premiul pus în joc.
La final toţi cei implicaţi au primit diplome .
Ultima etapă a proiectului s-a desfăşurat pe 8 martie pe Pietonalul Unirii, unde elevii au oferit mărţişoare sărbătoritelor zilei şi le-au felicitat.


                    Material oferit de prof. Alina Răileanu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu